Grecia mea: Voidokilia - un colț de rai

Pentru ca tocmai a venit primăvara, cred că e un moment propice pentru povestiri calde. Iar unul dintre aceste momente calde a fost vizita la Voidokilia, cea mai frumoasă plajă întâlnită de noi pe țărmul vestic al Greciei. Nu pot să mă dau expert (încă) dar aștept propuneri pentru acest titlu.

Dar mai întâi...drumul până acolo! Și asta pentru că Voidokilia e mult mai la sud ca Syvota - e cam "toată ziua de mers" mai la sud. Bine, nici chiar așa. Am plecat din Syvota pe la 7-ish. Pe la 11, dacă nu mă înșel, cumpăram cele mai bune smochine ever de la două băbuțe de pe marginea drumului de undeva din munți. Tot vedeam oameni cu găleți și cartoane cu syka. Syka, syka, ce naiba e syka? Sunt verzi, ce sunt, mini-gulii? Aoleo, sunt smochine, frână! Nor de praf și din el am ieșit noi, doi disperați după smochine. Am cumpărat cam un sfert din marfa disponibilă la un preț derizoriu.

Până am ajuns la podul Charilaos Trikoupis (adică 15 minute) s-au dus toate smochinele și acela a fost prânzul nostru. Sunt fantastice smochinele alea...din păcate nu am mai găsit după aceea...

Dar să revenim la pod - e cel mai lung pod suspendat din lume (aproape 3 kilometri). 630 de meleoane de coco - ce să zic, mai eftin ca 70 de kilometri de autostradă de la noi. E inovativ din mai multe puncte de vedere - unul e că pilonii sunt așezați pe pietriș ca să se miște în eventualitatea  unui cutremur (foarte probabil de altfel). Mmmkay, dacă zic ei că ține...luați 13 euro de aici și lăsați-ne să trecem spre plajă!

După Patras mai e puțin și mașinile de România se cern complet. La Pyrgos deja s-a trecut de Zakinthos și deci interesul tinde la 0. Foarte bine zic. Asta urmăream. Am rămas noi, germanii și italienii. Și căldura de august. La fel ca Șușteru din Dincolo de nisipuri, "simțeam mereu în față răcoarea valurilor". De fapt era aerul condiționat că tocmai ce reumplusem instalația dar prefaceți-vă că înțelegeți lirismul situației.

Destinația noastră era Methoni, capătul vestic al Pelopones-ului, un pic mai jos de Voidokilia. Dar venind de la drum lung, am zis să mergem mai întâi să lăsăm bagajele și să ne asigurăm că avem cazare. Oh, look, a nice village, let's stop there also!

Sătucul e Pilos și se află pe buza unei imense lagune care se numește, dacă nu mă înșel, Gialova. Gialova în sine e un sat și mai mic tot pe malul lagunei unde se adună wind-surfiștii - și judecând după multitudinea de plăcuțe de înmatriculare, locul are o anume faimă.

Să ne înțelegem, suntem la destul de mulți kilometri de orice autostradă sau oraș mare - aici sunt doar măslini, nisip și mare.

În lagună se intră printre niște stânci foarte înalte și ascuțite - arată de parcă cineva ar fi spart un zid mai vechi și ar fi lăsat apa să intre.

Pilos-ul este metropola locului, Methoni e la 10 kilometri depărtare și e mai mic și mai liniștit.

În Pilos e și piață centrală cu parc, secție de poliție, pompieri, tot ce trebuie.

Și portul, să nu uităm de port - care nu e chiar jucărie, pot acosta și ambarcațiuni mai mari decât ocazionalele bărci de pescuit.

Tot în Pilos am văzut și...o Laguna de București. ^%$%#!@, nu se poate scăpa! Ca la Inception, we have to go deeper.

Ok, ajunge cu Pilos că pierdem soarele. Să mergem la plajă!

Voidokilia am descoperit-o survolând cu Google Earth într-o seară. Un semicerc turcoaz pe un țărm altfel stâncos, nu avea cum să fie rău.

De ajuns...se ajunge, doar că nu trebuie să te iei chiar literalmente după GPS - la un moment dat ne ruga insistent să o luăm pe o cărare printre măslini. Indicatoare sunt, mai urmărești un pic asfaltul și mașinile...te descurci.

Când nu mai e asfalt, nu mai ai nici unde să te rătăcești - te iei după ceilalți. Locul este cunoscut și nu e vreun paradis neatins de om. În apropiere e și un sat și o altă plajă mult mai populară.

Dar totuși pe plajă în sine nu e nici o gheretă - sunt în satul de lângă cam la jumătate de kilometru dar fix pe plajă nu e nimic. Nu șezlong, nu bar, nu toalete, nu nimic. Există doar un container pentru gunoaie la parcare.

Locurile de parcare sunt limitate dar se parchează de-a lungul drumului.

Imaginile din păcate nu redau frumusețea locului - nisipul este într-adevăr fin (chiar dacă uneori amestecat cu lemn și stuff - deh, e nisip "bio") iar apa...cristal. Și cel mai important, e mică - numai bună pentru bălăceală. Rămâne adâncă de maxim 1 metru până la câteva zeci de metri de mal. Iar marginile stâncoase și intrarea îngustă calmează valurile așa că e mai mult ca o piscină naturală.

Aici am avut o tentativă nereușită de a urca pe deal - dealul de lângă nu e chiar mic și are sus și o cetate. De acolo s-ar vedea spectaculos golful însă nisipul frigea prea tare la acea oră. Și între a transpira în timp ce mi se coc tălpile și a sta în apă numai bună...ce credeți că am ales?

Am mai făcut o mini drumeție la plaja secretă de lângă Voidokilia - yes, there is one and no, it's not secret, are și indicator. Ce nu scrie pe indicator e că e plajă de nudiști bătrâni - de aceea nu veți vedea poze cu respectiva plajă. Oricum nu ați pierdut nimic, e plină de pietre, nu seamănă deloc. Dar dacă sunteți curioși, e vorba de triunghiul mic din colțul stânga sus de pe imaginea din satelit. Iată în schimb o imagine cu țărmul din zonă și intrarea în golf. Ce diferență...

Să ne întoarcem la plajă...după cum puteți observa, oamenii au apa până la brâu acolo unde sunt trase bărcile. I love this beach! Nu sunt eu cel mai mare specialist dar sunt de părere că nu mergi la mare ca să înoți, pentru asta este piscina.

Voidokilia e (cred) pe locul doi în topul plajelor văzute în Grecia - asta ca să vă faceți o idee despre ce urmează. Și dacă am cădea de acord că există o metodă de a clasifica plajele, that is. Când mă uit la topurile de pe Trip Advisor ma apucă plânsul. Când am văzut că au inclus în top și o plajă din Marea Britanie am închis pagina. Stau să mă gândesc dacă să dezinstalez aplicația.

Noi am fost de două ori la Voidokilia și pe lângă plinul de soare și mare, ne-am făcut și plinul de ulei de măsline de la fabrica locală și de miere de conifere și vanilie - un alt lucru pe care nu am mai putut să-l găsim. Cred că trebuie să ne întoarcem acolo (sau să comandăm pe net pentru că se poate - behold, vanilla-fir honey).

Pe seară ne-am întors la Methoni, un alt capitol foarte plăcut din această vacanță. Dar asta o să vă aratăm data viitoare.