Grecia mea: Drumuri însorite

Altă zi, alte drumuri prin Grecia - ca să ne mutăm de la un loc foarte frumos la un alt loc foarte frumos. Tot Pelopones, doar că "gheara" din est - care are un cu totul alt profil decât cea din mijloc. Și ca să fie mai interesant, am ales o insulă - de fapt două. Mă rog, o sa vedeți. Dar până acolo avem drumuri de Grecia...

Ne-am trezit de dimineață în Porto Kagio și am luat micul dejun cu vedere la golf - unde Sunseeker (iahtul alb) aparent găsise soarele pe care îl căuta. 

Ne-am luat "la revedere" de la plaja Marmari Paradise și am pornit încetișor spre nord.

Drumul spre civilizație e cu totul diferit ziua - dispare oarecum frica lipsei parapeților (fără nici o logică de altfel) și te poți poți concentra de exemplu pe arhitectură - căci zona are o particularitate, aceea a caselor de piatră, în general pătrățoase.

Vathia este un astfel de sat - nu pare să fie turistic deși cred că o cazare poți găsi dacă te străduiești.

Ca și amplasament nu e optim pentru că e departe de mare dar vizual dă bine - e ca o fortăreață pe vârful unui deal.

Și se vede și mare, atâta doar că trebuie să te urci în mașină ca să o și atingi.

Suspect, jumătate din case mi se par abandonate - și cele restaurate nu mai sunt aduse la forma inițială - se păstrează așa look-ul de turn năruit. If that's their thing, fine by me...

Coborârea spre Gerolimenas, deja localitate importantă pentru că aici se află ultima benzinărie. Are mai multe restaurante și taverne decât tot restul așezărilor mai sudice la un loc dar plaja...e mai stâncoasă ca o carieră de piatră. Ar merge ceva gresie de la Dedeman la ofertă, măcar ar fi mai neted...

De la Gerolimenas la Areopoli traseul merge mai pe interior și nu mai e atât de interesant - iar la Areopoli e oprire obligatorie ca să prăduim bancomatul - vă povesteam că la Porto Kagio nu e bancomat. Am plecat de acolo cu 10 euro în buzunar dar noroc că am avut de ajuns pentru tot altfel făceam 80 de kilometri pentru scos bani...

De la Areopolis intrăm pe drumuri necunoscute - care taie peninsula și ne scot la Githeio. Și lângă Gythio pe o bucată de plajă dreaptă e un punct maro pe care l-am văzut din satelit - ce să fie, ce să fie?

Nu e tocmai un punct - e mai mare de atât. E Dimitrios, stă și el la plajă un pic. De vreo 34 de ani, așa...

Nu e nici o poveste fantastică la mijloc, doar neglijență. Pe timp de furtună nava a scăpat din zgardă și a ajuns aici și aici a fost lăsată. Pentru că...Grecia.

Cum eram deja pe drum de ceva vreme, am zis că merge o pauză. Grecii, întreprinzători, au făcut și un fel de mini-stațiune lângă epavă cu tot cu restaurant și beach-bar. Așa că, de ce nu?

Desigur, apropierea de navă este strict interzisă datorită pericolului. La fel de sigură e respectarea interdicției...

Drept urmare am făcut și noi plimbarea obligatorie până la epavă, să punem mâna pe ea.

Și pus-am mâna pentru că până la epavă se poate ajunge și fără să te uzi pe picioare. E prietenoasă, nu mușcă.

Nu pot să garantez că e valabil și pentru partea dinspre mare unde epava e mai colțoasă și mai ruginită - dar nah, până la urmă common sense-ul trebuie să aibă și el de lucru un pic.

L-am lăsat pe Dimitrios la plajă și ne-am continuat călătoria în soarele toropitor al amiezei. Când pe centura unui sat am vazut un magazin numit "Cerbul carpatin" am zis că e clar, trebuie să-mi revin din letargie că încep să am vedenii. Întâmplarile ciudate au continuat cu o scenă de cascadorii râsului - din camioneta din față a cazut o pepenoaică de 12-15 kilograme și a continuat pe contrasens - nu, aparent nu se sparge la impactul cu asfaltul însă explodează spectaculos la impactul cu o altă mașină din sens opus. Și pepenoaica e sacrificată dar și bara mașinii. 

Trecând peste aceste întâmplări, am ajuns și la Neapoli (nu, nu chiar în Italia, tot în Grecia). Acolo aveam de efectuat o operațiune scurtă dar importantă, și anume să luăm bilete la un feribot peste 2 zile.  Asta pentru că e un singur feribot pe zi și nu se iau de la feribot ci de la o agenție. Acolo altă distracție, 64 de euro dar nu se poate plăti cu cardul pentru că...Grecia. Și nu se pot lua bilete dus-întors, biletele pentru întors se iau numai de la agenția de pe insulă - pentru că, ați ghicit...Grecia!

Odată rezolvat și acest pas am mers înapoi câțiva kilometri până la alt feribot - unul mai prietenos care te ia în spinare la fiecare 15 minute și te trece peste o mare turcoaz la o insulă de vis.

OMG, voi vedeți ce apă? Ok, știu, e de la faptul că strâmtoarea e puțin adâncă și de asta e culoarea așa. Dar totuși, ce culoare! Se vede și din satelit că e ceva special în zonă dar e altă treabă la fața locului.

Au 3 nave care deservesc ruta și nu sunt două la fel. Fiecare cu specificul lui - în imaginea de mai jos, Agianakis, cel mai mic dintre ele.

Iar ruta, dacă i se poate spune așa, este o călătorie de maxim un sfert de oră spre insula Elafonisos - un petec de pâmânt la o aruncătură de băț de continent cu un sătuc foarte fain și cel puțin o plajă de milioane. De fapt, pe Elafonisos cred că e plaja cea mai faină pe care am văzut-o până acum. Avem articole separate pentru ele pentru că merită.

Nu, nu e asta de mai jos, asta e doar o plajă pustie pe lângă care trece feribotul - de ce nu e mai populată nu am înțeles.

Iar insula, cât o fie ea de mică are o insulă satelit și mai mică, pe care au construit o bisericuță. Gata, nu mai divulg nimic până data viitoare.